Mihai Chițu, câștigătorul VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3, a petrecut trei zile la munte, în stațiunea Bran, alături de soția sa, Ioana, și de fetița lor, Riana.
„Am vrut să ne relaxăm după aceste luni încărcate și să petrecem câteva zile împreună pentru ca în ultimă vreme nu am mai avut atâta timp la dispoziție în care să fim doar noi trei, am reușit să ne detașăm puțin”, spune artistul.
Cu toate că vremea a fost destul de caldă, Mihai Chițu, câștigătorul VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3, nu a ratat ocazia să patineze și să se dea cu fiica sa pe derdeluș. „Riana nu mai voia să plece de pe pârtie, am dat-o cu saniuța cât a fost ziua de lungă”, povestește cântărețul.
Câștigătorul competiției VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3, a revenit în București și spune că de acum încolo are în plan doar „muzică, muzică și iar muzică”. Acesta le promite fanilor săi că nu va dura mult până se vor bucura din nou de prestațiile sale de excepție.